Peste 200 de percheziții au loc într-un dosar vizând obținerea pe nedrept a aproximativ 2.000.000 de euro, reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu hrana și cazarea pentru cetățeni ucraineni, în care sunt implicați funcționari din cadrul unei unități administrativ teritoriale și 203 persoane fizice, acuzațiile fiind de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
O bază de date centralizată cu cei care au încasat sume de bani prin acest program nu există, deorece Guvernul nu a considerat că ar fi necesară. Acum este pregătită o schimbare radicală.
Guvernul a pregătit alocarea suplimentară a 30 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru acordarea unui sprijin de 20 lei/persoană găzduită/zi pentru asigurarea hranei și a unui sprijin de 50 lei/persoană găzduită/zi pentru asigurarea cazării, luând în calcul un număr mediu de 14.000 cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina și găzduiți de persoane fizice.
Peste 6.400 de cetățeni ucraineni sunt integrați pe piața muncii din România, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi.
Banii luați pentru refugiați sunt neimpozabili și nu se declară la ANAF.
Sumele pe care le primesc de la autorități persoanele care găzduiesc cetățeni ucraineni, respectiv 20 de lei/zi/persoană găzduită pentru hrană și 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru cazare, reprezintă cheltuieli decontate și nu un venit pentru care cei care îl încasează, astfel că nu datorează pentru aceste sume impozit și contribuții, a transmis ANAF la solicitarea Profit.ro. De asemenea, nu trebuie să depună nici Declarația Unică.
Persoanele fizice care găzduiesc ucraineni vor beneficia de 70 de lei/persoană, conform unei Ordonanțe de Urgență publicată în Monitorul oficial.
Primăria Sectorului 1 a deschis un nou centru de cazare a refugiaților care fug din Ucraina. Acesta are capacitatea de 200 de locuri și a fost organizat în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 13, anunță instituția într-un comunicat.
Decizia a fost luată după un Consiliu JAI informal desfășurat luna trecută la București, iar pentru finanțarea cheltuielilor generate de primirea refugiaților, România va primi de la UE o sumă forfetară în valoare de 10.000 euro pentru fiecare persoană relocată..
Guvernul va introduce în legislația națională cote obligatorii pentru preluarea spre asistență a tuturor persoanelor ce obțin o formă de protecție, autoritățile locale fiind obligate să le asigure refugiaților o locuință socială în aceleași condiții ca și cetățenilor români. Dacă nu poate primi o locuință socială, persoana refugiată va închiria o locuință și va primi de la stat până la 50% din valoarea chiriei, pentru maximum 1 an.
Refugiații care nu pot fi cazați în spațiile Inspectoratului General pentru Imigrări, din cauza aglomerației, vor primi din partea statului român aproximativ 500 de lei lunar, timp de un an, pentru a-și închiria un spațiu de locuit.
În total, dacă presupunem că 1.785 de refugiați pot fi cazați în centrele speciale, iar pentru restul trebuie suportate cheltuielile cu cazarea, în cazul în care CE își va impune punctul de vedere, privind cota de 6.350 de refugiați, costurile ar fi de aproximativ 90 milioane de lei. Dintre acestea, 8,9 milioane de lei sunt costurile cu hrana și îmbrăcămintea celor 1.785 de refugiați în centre specializate, 49,5 milioane lei cele de cazare plus hrană/îmbrăcăminte pentru refugiații suplimentari, iar 30,5 milioane de lei cheltuieli cu asistență socială.